Cumva ne place să mergem la sat, dar să nu provenim de acolo!

Mi-am dat seama că îmi place să scriu despre subiecte sensibile, povești din viața mea, lucruri emoționale, pe care aș vrea să le împărtășesc cu cât mai multă lume. Povești care știu că se potrivesc cu ale multora dintre voi.

Ei bine, în weekend am fost acasă, acasă la mama, la țară, într-un frumos sat din Moldova și am stat întinsă pe iarbă, cu ochii ațintiți către copertina plină de struguri. Am auzit cântul guguștiucului și măcăitul rațelor. Am cules roșii din grădina îngrijită atât de frumos de mama, am mâncat zmeură și am dat de mâncare la iepuri, am mângâiat porcul și am curățat ceapa de pământ. Niște lucruri atât de normale pentru un om care a fost crescut în inima satului, căruia niciodată nu i-a fost rușine să pună mâna pe o sapă, iar mai apoi pe o carte. Niciodată nu mi-a fost rușine cu cine sunt, de unde vin, de originile mele. Îmi amintesc cu drag de vacanțele de vară când nu mergeam la mare, ci munceam cot la cot cu mama, ca grădina să fie bine îngrijită. Ani buni am cărat apă de la fântână și mâinile mele nu au fost niciodată impecabile. Cam greu să scoți satul din mine, chiar și acum. 

 

hh

 

De asemenea, îmi amintesc și de primul contact cu liceul, când anumiți profesori aveau grijă să ne avertizeze, Vedeți că sunteți de la țară și cei de la oraș o să fie răi cu voi, un fel de bullying direcționat către noi, cei care aveam casa pe pământ. Nu știu de ce, dar pe mine vorbele acelea m-au făcut să fiu și mai curajoasă și să nu fac din locul meu de proveniență un stigmat, ci un atu. Am demonstrat în liceu că venitul de la țară înseamnă curaj, multă voință și multă determinare.

Pe mai departe, am dus cu drag povești din locul meu de proveniență, chiar și pe canalele sociale, chiar și în cele mai importante cercuri, am amintit de faptul că provin dintr-un frumos sat. Nu mi-am renegat locurile și nici nu m-am dat cine nu sunt. Chiar dacă e mai simplu să spui că provii de la oraș, ca să ai un drum liniștit în societate, să fii acceptat, eu nu cred că aceasta e calea. 

De curând m-am întâlnit cu o fostă cunoștință din sat și bucuroasă fiind de revedere, am mers să o salut. A ales să-mi spună că ea nu mai vine la țară și că nu prea o interesează. M-a durut indiferența, m-a durut dorința ei de a șterge cuvântul acasă și de a folosi cuvântul – la țară, într-un sens peiorativ. Să fi fost din dorința de a se rupe de tot de locurile natale, nu știu, dar știu că noi, cei care nu vedem din locul de origine un stigmat, vom reuși în viață. Vom avea inima deschisă, vom fi asumați pentru copiii noștri, îi vom învăța ce înseamnă lupta, ce înseamnă chemarea pământului și cine sunt ei cu adevărat. Îi vom face mândri pe bunicii noștri, care au trudit cu mâinile goale pământul Colectivului, și care, cu siguranță, au visat ca noi să devenim oameni mari, dar cu multă conștiință de sine.

Rămâneți curajoși oameni ai satului, indiferent de locul în care sunteți!


Adaugă comentariu

HTML limitat

  • Taguri HTML permise <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.
10 + 3 =
Rezolvați această problemă aritmetică simplă și introduceți rezultatul. De exemplu, pentru 1+3 introduceți 4.