Imi este dor de...

  • 1 comment

Nu știu dacă e de la vreme, dar în ultima perioadă m-au cuprins mai multe doruri.

Și cum nu e chip să scap de ele, cred ca e mai bine să le împărtășesc! Să recunoaștem, oricărui om îi este dor, cel puțin o dată în viață, de cineva sau de un lucru care i-a marcat existența.

Daca ar fi să mă gândesc la dorul de pe primul loc, aș alege dorul de a dormi cu mama. Nu știu câți dintre voi ați dormit cu mamele voastre, dar eu am făcut asta până la liceu și nu, nu-mi este rușine. Mereu mi-a plăcut să ma joc în părul mamei, să-i simt mirosul și să mă cuibăresc în brațele ei. Da, îmi este tare dor!

Pe locul doi aș alege dorul de camera zece, din caminul de fete din liceu. Probabil că cei mai mulți dintre voi ați experimentat statul la camin în facultate, vă spun eu care am stat în ambele perioade, că nimic nu se compară cu statul la internat în timpul liceului. Îmi e dor de pedagoga care ne trezea dis-de-dimineață, de drumul până la liceu, de serile cand învățam scenete cu fetele în cameră sau de momentul când mergeam spre casă la final de săptămână.

Dorul de pe locul trei este adjudecat de momentele petrecute în facultate. Îmi este dor să caut sălile pentru seminarii, de biblioteca care mirosea a cărți vechi, de cursurile interesante și chiar de examene.

Îmi este dor să mai mănânc lapte bun cu mămăligă, de vecinul meu îndărătnic care îmi dădea bomboane și Coca-Cola, doar, doar să nu-i mai fac gălagie la poartă, de vecina care mă lăsa să culeg tei frumos mirositor, de bunica și de tata.

Ție de ce ți-e dor?


Comentarii

Anonim (neverificat) Vin, 11/09/2018 - 21:33

Mie imi e dor de vremurile cand primeam de la mama pachetul cu mancare in fiecare sambata dimineata si cum caram acel bagaj urcand Copoul, gandidu-ma numai la banii de taxi pe care i-am economisit.

Adaugă comentariu

HTML limitat

  • Taguri HTML permise <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.
Imagine CAPTCHA
Introduceti caracterele din imagine.