Relația de prietenie se menține și dacă nu vă vedeți în fiecare zi, nu vorbiți în fiecare zi, nu vă vizitați zilnic!

  • 2 comments

Aș vrea să mint că am mulți prieteni, dar nu am și nici nu sufăr. Adică să nu mă înțelegeți greșit, niciodată nu am avut mulți prieteni, ci mi-am ales câte-un om, doi, care să fie acolo când am nevoie și invers. Recunosc că sunt omul care îi place să comunice, să fie activă în grupuri, dar nu-mi place să întrețin relații de complezență și să certific prietenia prin cinci ieșiri la cafea. Nu zic că așa e bine, dar la mine funcționează. 

În copilărie prietenele mele erau două vecine, ambele mai mari ca mine. Andreea și Oana erau surori și au fost prietenele mele când eram acasă în Neamț. Pe atunci totul era mult mai simplu și curat. Făcem împreună tot felul de copilării, Oana era paznicul meu pus de mama, Andreea era mai tăcută, dar mereu mă surprindea cu spontaneitatea ei. Chiar vreau să știe că mereu i-am invidiat unghiile ei frumoase, recunosc. Oana a fost mult timp partenerul meu de băut cafea și încă mai este și acum când merg la mama.

Dupa liceu Andreea s-a mutat în altă țară, Oana s-a mutat cu noua ei familie în Piatra Neamț, iar eu am venit la București. Așa am devenit prietene la distanță, dar cumva mă bucur, caci de fiecare dată când Andreea vine în țară îmi aduce ciocolată și bunătăți. Nu vorbim des, nici nu suntem confidente ca în copilarie, dar le prețuiesc enorm prezența când ne întâlnim o dată pe an.

Nu le-am spus niciodată că le mulțumesc, pentru că mi-au fost buni camarazi atâția ani și le mărturisesc cu drag, că n-aș fi vrut să număr cu nimeni altcineva mașinile care treceau pe strada noastră și nici nu mi-aș fi dorit un camarad mai bun de jucat rummy.

În liceu inevitabil mi-am facut prietene pe colegele mele de cameră. Eram șapte fete într-o cameră mică: Andreea, Monica, Maria, Georgiana, Veridiana, Gabi, Bianca și subsemnata, iar cu majoritatea împărțeam și aceeași clasă, bancă și orice era de împărțit. Eram niste fete atât de bune la școală, competitive, ne doream mereu să luăm nota zece. Ne și distram împreună și făceam cam toate nebuniile adolescentine.

Totul a fost bine și frumos până în clasa a-12- a când a intervenit presiunea. Presiunea noastră că ne luptam pentru locul unu, presiunea profesorilor, presiunea părinților, presiunea Bacului și lista poate continua. Și uite așa, prietenia noastră a început să nu mai fie, caci fiecare reacționa diferit la stres și la presiunea menționată mai sus. Așa am devenit mai mult adversare, decât prietene. Cumva era inevitabil, locul acela numit cămin și scoala ne îndoctrina să luptăm toate pentru primul loc, pentru nota zece și pentru perfecțiune. Cum pot să fie cinci, șase fete pe locul unu? Nu se poate, cel puțin nu fără sacrificii. Și eu cred ca ne-am sacrificat prietenia.

Dupa Bacalaureat eu am plecat la București și fetele la Iași. A fost o perioadă tare grea, caci ele au continuat să stea împreună și eu mă simțeam singură. Ele s-au simțit poate deranjate că le-am părăsit, eu mi-am dorit altceva și iată că distanța nu a fost benefica pentru a întreține o relație de prietenie. Acum când mă gândesc la ele chiar zâmbesc și sunt recunoscătoare pentru toate momentele petrecute împreună. Multumesc, fetelor. Nu știu daca v-am spus asta vreodată.

Și totuși ce voiam să vă zic?

Prieteniile pot să fie tare complicate, fie că sunt la distanță, fie că sunt locale. Cred că o relație de prietenie de lungă durată necesită o muncă continuă din partea tuturor părților implicate. Nu este destul să te vezi la o cafea ca să spui că ești prieten cu cineva, ci mai degrabă, să știi să-l asculți pe acel om când nimeni nu-l ascultă, să-I întinzi o mână când nimeni nu o face și lista poate continua. Mai știu că fiecare dintre noi am fost dezamăgiți de anumiți oameni, dar sunt sigură că și noi am dezamăgit. Poate nu a fost să fie, poate a fost bine cât a fost sau poate unii oameni vin și pleacă din viața noastră, ca să învățăm o lecție importantă despre ce contează într-o prietenie cu adevărarat.

Eu mi-am dat seama că prieteniile la distanță pot să fie mult cele mai reușite și mai autentice, decât cele pe care trebuie să le întrețim în mod constant. Reușesc să am o relație de prietenie de zece ani cu Dumitrela, o fostă colegă de liceu. Ne-am văzut adunat de maxim trei, patru ori pe an și nu cred ca mi-a lipsit fizic de prea multe ori. Cumva am trecut împreună prin despărțiri, boli, probleme, bucurii, emoții, nervi, gelozii și pentru mine asta înseamnă enorm. 

 

Astăzi merg să o vizitez! Vom sărbători prima zi în noua ei casă. :) 

Nu contează că vom dormi pe o saltea gonflabilă, contează că suntem împreună.  

 

 

 

 

 


Comentarii

Dana de la cam… (neverificat) Sâm, 02/02/2019 - 00:54

Oana, îți amintești de vecinele de lângă? Confirm prietenia voastră și competitivitatea care nu se rezuma doar la învățat. Eu nu cred că ați sacrificat ceva anume. Cred că ați făcut maximul din câte puteati face la acea vârstă... Sunt sigură că văzută prin ochii de adult, competitivitatea era strict legată de adolescență... și ale ei "temeri". Lasă modestia, toată lumea știe că erai the best! Salutări!

Adaugă comentariu

HTML limitat

  • Taguri HTML permise <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.
Imagine CAPTCHA
Introduceti caracterele din imagine.