Sunt multe obiceiuri și tradiții de Paște în România, unele încă se respectă altele s-au pierdut, dar ceea ce știu cu certitudine, e că Paștele la sat nu are nicio legătură cu ce se întâmplă acum în oraș. Nicăieri nu se simte mai bine mirosul de proaspăt copt, de pască și cozonac, mirosul de iarbă proaspăt taiată și nicăieri nu se simte mai bine credința și speranța oamenilor.
Îmi aduc aminte că miercurea din Săptămâna Mare era timpul cand mama și bunica pregăteau bunătățile de Paște. Și probabil știți cum e, dacă femeile își pun ceva în cap, nu există cale de întoarcere. Și nu doar mama și bunica se trezeau cu noaptea în cap să frământe aluatul pentru cozonac și să-l bată de sărea uleiul din el, ci tot satul făcea asta.
Și uite așa, satul era împânzit cu un miros amețitor de bun de la cozonac și pască. Pe unde treceam femeile aveau mâinile suflecate și obrajii roșii de la căldura cuptoarelor, iar noi copiii eram fericiți că primeam o primă felie de cozonac.
Să nu credeți că scăpam de treabă, căci la sate nu există timp mort sau cei mici sunt scutiți de activități. Era treaba mea să dau copacii cu var și să prășesc florile din fața casei, să adun crengile tăiate de tata și să o ajut pe bunica la curățenia din casă.
În Joia Mare mereu vopseam ouăle. Bunica niciodată nu folosea colorant, ci coji uscate de ceapă.
Trebuie să încercați!
Eu avem multe resposabilități când venea vorba de tot acest proces. Mă trezeam de dimineață și verificam cotețele găinilor, pe unele le ridicam cu forța din cuibar, mă băteam la propriu cu găinile, iar mai apoi mergeam în grădină să culeg frunze de la căpșuni, cucută, pătrunjel și leuștean. Puneam în ciorap frunza, apoi peste oul și-l strângeam tare, tare, cât să nu desprindă. Ei bine, asta făceam cu vreo 100 de ouă, deși niciodată nu le mâncam pe toate. După ce fierbeau bine ouăle, bunica realiza ultimul proces de înfrumusețare, le ștergea cu un ștergar îmbibat în ulei.
În Vinerea Mare nu se făcea treabă, mergeam frumos îmbrăcați la biserică să cântăm Prohodul, să trecem pe sub Sfântul Aer și să înconjurăm biserica. Bine, recunosc, când eram mică mergeam să primesc florile de pe masa Sfântă. Nu știu cum să vă spun, dar era un fel de lupta de la Rovine, cu toții ne îmbulzeam să primim cele mai frumoase flori, ca mai apoi sa le punem acasă la icoane.
Sâmbăta venea sfârșitul lumii la mine acasă. Adică mama și bunica erau atât de stresate să facă 153746528 de feluri de mâncare, încât nu puteai să te înțelegi cu ele. Miel, drob, salate, ciorba, aveam mâncare cât pentru un batalion, iar seara se calmau și mergeam la biserică să luăm Lumina Învierii.
Numai cu gândul la slujbă nu eram eu, ci mai degrabă la friptura de miel care ne aștepta pe masă la întoarcere.
În prima zi de Paște mă trezeam cu noaptea în cap să mă spăl pe față cu oul roșu, să fiu sănătoasă tot anul. Cel puțin așa-mi zicea bunica, dar eu cred că făceam asta, doar ca să-mi adjudec bănuțul din cană.
Nu știu cum e la voi, dar chiar dacă la mine au dispărut câțiva oameni dragi, mereu de Paște sunt cu gândul la ei, la tot ce făceam împreună, încă păstrez tradiția bunicii de a vopsi ouăle cu coji de ceapă și să le pun frunze așa cum ea m-a învățat.
Sper să-i aveți pe cei dragi acasă, liniște, bucurii, acum de Paște, și mereu!
Adaugă comentariu